Cartofiada
Saturday, 19 October, 12:00
Șezătoare culinară cu pretenții de festival, Cartofiada propune o serie de activități care au ca epicentru... cartoful !
Pentru că în zona noastră cea mai important cultură este cea de cartofi, evenimentul propune o serie de activități conexe cartofului, dar și gastro-turismului rural, astfel că, pe parcursul zilei, vor avea loc o serie de dezbateri tematice susținute de specialiști în domeniile lor, de la reprezentanți ai Ministerului Turismului, proprietari de Puncte Gastronomice Locale la cultivatori de cartofi.
Mai mult, împătimiții gastronomiei se pot înscrie la concursul culinar, concurs cu rețete pe bază de cartofi. Activitățile zile vor fi completate de un mic târg de producători locali, o proiecție de film și de un foc de tabără.
Programul evenimentului arată astfel:
-
12:00 - 12:30 – Primirea oaspeților (Mărgău nr. 122)
-
12:30 - 14.00 – Servirea preparatelor reci
-
14:00 - 17.00 – Dezbateri legate de cartofi, turism, PGL, etichetă montană și Eco Muzeul Țării Moților
-
14.00 - 17.00 – Concurs culinar
-
17.00 - 18.00 – Servirea preparatelor calde și a desertului.
-
17.00 - 17.30 – Jurizare concurs culinar
-
17.30 – 20.00 – Proiecție de Film/ Foc de tabără