Iași: Analia Selis – „Argentinissimo, Rădăcini”
Analia Selis vă invită pe 1 martie, la Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, începând cu ora 19:00, să descoperiți rădăcinile muzicii argentiniene în cadrul unui spectacol extraordinar dedicat tango-ului și folclorului latino-american.
Cu un repertoriu dedicat integral țării sale de origine (Argentina), Analia Selis aduce pe scenă doi invitați speciali născuți în aceeași țară sud-americană: chitaristul JULIO SANTILLÁN și pianistul MARIANO CASTRO – dublu nominalizat la Latin Grammy Awards. Cei doi artiști semnează și aranjamentele muzicale pentru piesele pe care le veți asculta, tematica acestora fiind legată de sărbătorile celebrate în primele luni ale anului: Ziua îndrăgostiților și Dragobete, Mărțișorul și Ziua femeii.
Prin acest turneu, Analia își propune o reîntoarcere spre origini, spre locurile din care venim, care constituie o sursă continuă de inspirație. Artista aduce în prim plan dragostea pentru spațiul în care ne-am născut, legăturile cu familia, cu valorile culturale ale propriei comunități, militând pentru păstrarea și transmiterea lor ca elemente care ne definesc.
„Îmi doresc de foarte mult timp să prezint publicului meu acest turneu. Visul meu a fost inspirat de dragostea pentru tango și de aprecierea pe care o am pentru cei doi muzicieni argentinieni extraordinari alături de care voi cânta. În această formulă de trio, rădăcinile mele culturale cele mai puternice – tango-ul și folclorul argentinian – se vor exprima pe scenă prin muzica pe care o vom împărtăși cu publicul român.”
– declară ANALIA SELIS despre proiectul său.
Despre artiști:
Analia Selis
Stabilită din anul 2003 în România, după studii muzicale urmate în țara sa natală (Argentina) și la Longy School of Music – Boston (S.U.A), ANALIA SELIS a fost inițial apreciată ca interpretă de pop latino-american și a devenit cunoscută publicului român după obținerea premiul al III-lea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” (2004). Din 2014, Analia a ales o nouă cale de exprimare artistică: tango-ul, genul muzical fascinant și pasional născut în Argentina.
Într-un frumos parcurs artistic construit așadar între țara în care s-a născut și țara ei de adopție, Analia Selis a dăruit publicului român proiecte de calitate, în care cele mai cunoscute tango-uri semnate de mari compozitori ca Astor Piazzolla, Carlos Gardel sau Sebastian Piana sau fost interpretate în mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri în Argentina, ţara unde, la graniţa cu Uruguay-ul, s-a născut undeva la finalul sec. XIX acest tip de muzică şi dans.
Turneele naționale „Vă place tango?” (douăediții), „Tango Simfonic” (prima ediție), „Tango Simfonic – Milonga de mis amores” (ediția a doua), „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla” sau „Interbelic Simfonic” sunt toate o mărturie a pasiunii și dăruirii Analiei Selis pentru muzica de tango.
Mariano Castro
Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, MARIANO CASTRO este argentinian din Buenos Aires, stabilit în România în anul 2013. În cariera sa de interpret la pian și chitară abordează diferite stiluri muzicale alături de formații de tango, jazz, rock şi muzică clasică.
Din 2008 face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro (în triplă calitate, de interpret, compozitor și orchestrator) a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010), la categoria „Cel mai bun album de tango“.
Julio Santillán
JULIO SANTILLÁN este un compozitor de jazz și chitarist argentinian născut în Tucumán (Argentina). Absolvent al prestigioasei universități Berklee College of Music, este profesor la Universidad Nacional de San Martín și la Conservatorio Superior de Música – Manuel de Falla din Argentina.
În calitate de lider al trupei J. S. Septet a înregistrat opt albume cu compoziții originale și a participat la concerte la Blue Note Jazz Club (S.U.A.), Café Vinilo și Festival Internacional de Jazz de Tucumán (Argentina).
A realizat peste 40 de albume în colaborare cu muzicien din Argentina, Columbia, Finlanda, Grecia, Canada, Spania, Italia, Belgia, Germania, Franța, Cehia, S.U.A. și România, în calitate de chitarist, producător și creator al aranjamentelor muzicale.
Spectacolul „Argentinissimo, Rădăcini” este o călătorie muzicală către originile artistice ale Analiei Selis, o celebrare a dragostei pentru locurile natale, tradiții și familie.
Nu rata această seară magică! Rezervă-ți locul acum și lasă-te purtat de ritmurile pasionale ale tangoului argentinian!
Prin procurarea biletelor, participanții își oferă acordul privind utilizarea imaginilor fotografice și a înregistrărilor audio și video în scopul promovării activităților proiectului de către organizatori și parteneri.
Eveniment organizat de Event by Ioana Gamen.